Se afișează postările cu eticheta Declan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Declan. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 iunie 2012

Locuri uimitoare pe Pământ

Natura construieşte, în timp, peisaje de-a dreptul spectaculoase. 


Din America până în Irlanda ori Uzbekistan, vezi câteva fotografii cu cele mai uimitoare formaţiuni geologice, atât de impresionante, încât par desprinse din filmele SF. 


Hell Gate (Poarta Iadului) din Uzbekistan – geologii au descoperit această cavernă în timp ce săpau pentru a găsi gaze naturale. Nimeni nu a îndrăznit, însă, să coboare, pentru că groapa era plină cu gaz, aşa că s-au gândit să îi dea foc, pentru ca acesta să se consume.


 Până în prezent, focul nu s-a stins niciodată, şi nimeni nu îşi poate imagina ce cantitate imensă de gaze a fost pierdută (şi se pierde încă). 


The Wave (Valul), situat între statele americane Arizona şi Utah. Este vorba despre dune de nisip, care s-au pietrificat. 


Canionul Antelope din Arizona (SUA) 

Marea Groapă Albastră (Belize) este circulară, cu un diametru de 0,4 kilometri, şi este adâncă de 145 de metri. 


Crystal Cave of the Giants (Peştera de cristal a uriaşilor) din sudul Mexicului a fost descoperită înaăuntrul unei mine şi este total naturală. Acolo există cristale înalte cât un pin (şi în unele cazuri mai groase), colorate în argintiu sau auriu, translucide, de diferite forme şi mărimi. 


Eye of the Sahara (Ochiul Saharei), Mauritania: se află în partea sudică a deşertului Sahara şi are un diametru de 50 de kilometri, fiind vizibilă din spaţiu. Iniţial, s-a crezut că a fost cauzată de căderea unui meteorit, însă geologii nu au dat încă o explicaţie pentru forma sa perfect circulară. 


Blue Lake Cave (Peştera lacului albastru), Brazilia: o peşteră absolut uimitoare, plină de stalactite şi stalagmite, care adăposteşte un lac de un albastru nepământesc. 


Giants Causeway (Calea Uriaşilor), Irlanda: o formaţiune compusă din circa 40.000 de coloane de bazalt, despre care geologii cred că a apărut în urma unei erupţii vulcanice. Unele coloane sunt hexagonale, altele au 4, 5, 7 sau 8 laturi. Cea mai înaltă are 12 metri. 


Wave Rock (Australia) – "Valul de piatră" e înalt de 15 metri şi lung de circa 110 metri 


Chocolate Hills (Filipine) – "Dealurile de ciocolată" – există circa 1.268 de astfel de formaţiuni, dealuri perfect conice, răspândite pe o suprafaţă de 50 de kilometri pătraţi 

Sursa: oddee.com

Terra vazuta cu Google Earth

Cele mai frumoase imagini Google Earth de pe Pamant

 

 puse la dispozitie de catre utilizatorii unui site specializat, sunt uimitoare si ne arata o lume de vis, vazuta de la mare inaltime.




Un site care combina imaginile Google Earth cu un sistem simplu de evaluare permite utilizatorilor sa descopere cele mai frumoase locuri neobisnuite de pe planeta noastra, informeaza Daily Mail.

 

Site-ul Stratocam, proiectat de catre Paul Rademacher, angajat la Google, ia fotografii aeriene remarcabile, intrebuintate de serviciul de cartografiere al motorului de cautare, si permite vizitatorilor site-ului sa le voteze.

Fotografiile sunt selectate la intamplare, din instantaneele luate de catre utilizatori. Dupa cateva click-uri se poate observa cat de variate si de colorate pot fi aceste imagini.

Fotografiile provin din toate colturile lumii si sunt imagini diverse, de la gheata din Islanda, pana la cimitirele de avioane din Arizona.

Uneori, vedem imagini dezolante ale unor terenuri accidentate, alteori gasim o retea urbana de magazine, drumuri si activitati comerciale, precum si locuri unde omul a contribuit la modificarea climatului natural al planetei noastre.

Justin Bieber Tour Perioada 2012