sâmbătă, 8 martie 2014

De Dorul Tau a-nflorit Magnolia

Inflorea de dorul tau , O Magnolie !




Nu uit ce mi-ai spus atunci ,
”Că sunt o Magnolie”


Magnolia este o plantă nepretenţioasă, care se plantează primăvara, până la sfârşitul lui aprilie sau toamna
Apariţia frunzelor copacilor este un bun indiciu că plantarea magnoliei este târzie
Magnolia este o plantă care iubeşte soarele, dar se poate cultiva şi la semiumbră. Iubind căldura, se cultivă la altitudini relativ joase, până la 600 de metri înălţime, şi la locuri adăpostite, de preferinţă pe lângă clădiri sau ziduri. Distanţele de plantare faţă de alte specii sunt de circa 4 metri, în cazul în care formele sunt arboricole, sau de circa 3 m, dacă magnoliile sunt arbustiforme.

Ce presupune cultura magnoliei?

Adela Bărbulescu, cercetător principal, director Staţiunea de Cercetare Pomicolă Băneasa: „Fiind originară din ţinuturi calde, magnolia are nevoie de un climat blând, cu ierni mai puţin geroase, fără curenţi de aer şi geruri târzii de primăvară. Solurile în care se cultivă sunt profunde şi reavene, uşor acide şi alcaline. Atenţie la modul de executare a gropii în care se plantează magnolia! Mărimea acesteia este determinată de mărimea sistemului radicular, care nu trebuie să depăşască 60 - 80 cm şi este sub formă de cub.
După ce s-a săpat groapa, pe fundul acesteia se aşază un strat de nisip de râu sau pietriş de circa 5 cm, pentru a evita stagnarea apei, care favorizează putrezirea rădăcinii. Apoi se adaugă o moviliţă de pământ alcătuit în proporţie de 50 la sută din pamântul provenit de la săparea gropii şi pământ de frunze de pădure. Urmează aşezarea plantei cu sistemul radicular pe această moviliţă şi se adaugă treptat tot un amestec de pamânt în proporţii egale, format din pamânt de frunze de pădure şi pământul rezultat din săparea gropii. 
Pe măsură ce se adaugă pământul, acesta se calcă uşor în jurul plantei pentru a se elimina golurile de aer. Când groapa este plină pe trei sferturi, se udă cu circa 5 litri de apă, după care se adaugă restul de pământ, până la umplerea totală. La plantare, aveţi grijă ca nivelul coletului plantei să fie la nivelul solului. Planta se muşuroieşte uşor tot cu pământ, dar muşuroiul trebuie să aibă forma de lighean, cu diametrul de circa 50 cm. Acest lighean favorizează reţinerea apei în jurul plantei, la udare“.

Când se udă magnolia?
Udările se fac, de regulă, la distanţă de o săptămână sau, dacă timpul este secetos, la 3 - 4 zile. Cantitatea de apă este de circa 5 litri la fiecare udare, dar se are în vedere să nu băltească apa, fiindcă astfel s-ar produce asfixierea plantei. Toată apa adăugată trebuie să se infiltreze în sol. Magnolia este o plantă nepretenţioasă în general, mai puţin la condiţiile de climă. Este sensibilă la ierni cu temperaturi scăzute, la geruri târzii de primăvară, la curenţi de aer, soluri argiloase şi secetoase.
Lucrările de întreţinere
Lucrările de întreţinere a magnoliei sunt: tăierile de formare a coroanei la plantare, eliminarea buruienilor din jurul tulpinii pe o rază de 50 cm şi îndepărtarea ramurilor uscate după înflorire. Metodele de înmulţire a magnoliei – marcotajul, prin arcuirea ramurilor care se găsesc în apropiere de sol. Acesta se face în lunile august - septembrie, după încetarea creşterii lăstarilor. Detaşarea plantelor înrădăcinate de planta-mamă se execută în anul următor, primăvara sau toamna. 
O altă metodă este marcotajul aerian. Acesta presupune executarea de incizii pe ramurile aeriene, dedesubtul mugurilor. Zonele respective se acoperă cu turbă acidă, care este protejată cu folie de plastic, legată în zona inferioară şi superioară şi care, la 2 - 3 zile, se umple cu ajutorul unei seringi. După formarea rădăcinilor, plantulele obţinute se pun în ghivece cu pământ reavăn. În anul următor, se plantează la loc definitiv (magnoliei nu-i place să fie mutată dintr-un loc în altul). Alte metode de înmulţire sunt altoirile în placaj sau despicătură şi semănatul seminţelor.
Magnolia este o specie rezistentă la boli şi dăunători, neridicând probleme de tratamente fitosanitare. “Singurele lucrări de întreţinere sunt tăierile de formare şi întreţinere a coroanei, lucrările de întreţinere a solului, distrugerea buruienilor, fertilizarea cu îngrăşăminte sau microelemente şi udarea repetată în condiţii de secetă”, spune Adela Bărbulescu.
Info plus:
Cât costă o magnolie
Cercetătorul Adela Bărbulescu recomandă ca magnolia să fie procurată din magazine autorizate care aparţin fie firmelor private, fie ADP-urilor, staţiunilor de cercetare de plante ornamentale sau silvicultură. O magnolia soulangiana costă, la o florărie privată, între 400 şi 1.800 lei. Dimensiunea variază de la 2 la 4 metri, iar culorile disponibile sunt alb, galben şi mov. Un vlăstar de magnolia soulangiana costă 130 lei. (A.E.M.)
Istoric magnolie
Numele provine de la botanistul fancez Pierre Magnol. Magnolia este cunoscută şi cultivată în Asia şi America de foarte multă vreme, în China fiind folosită încă din 1083 la vindecarea unor boli. Prima introducere în Europa a acestei plante îi aparţine lui John Bannister, un renumit botanist. În România, magnolia a fost introdusă în cultură în 1880. Varietăţi: magnolia acuminata, denudata, macrophilla, magnolia kobus şi tripetala sau magnolia hibridă soulangiana .